Mangoldul este o planta legumicola bienala. Apartine familiei chenopodiaceelor. In fapt, mangoldul este o varietate de sfecla, cultivata pentru frunze si pentru petiolul acestora. Frunzele acestei plante sunt dezvoltate, ondulate, cu petiol puternic, consistent, carnos. Petiolul poate ajunge si la 30 cm lungime si cinci-opt centimetri latime. Este placut la gust, fraged, suculent, culoarea fiind galbuie, roza sau alba. Frunzele mangoldului sunt folosite la salate, supe, mancaruri naturise, inclusiv budinci si placinte. Petiolul se fierbe si are cam aceleasi intrebuintari, utilizarea sa depinzand si de fantezia culinara a consumatorului. In alimentatie, frunzele de mangold pot inlocui spanacul.

Intrebuintari medicinale

Frunzele de mangold sunt un aliment excelent pentru cei care au lipsa de potasiu, calciu, fosfor. Petiolul este recomandat celor care au nevoie de sodiu si potasiu, acesta semanand, in multe privinte, cu sparanghelul si conopida. Mangoldul este indicat bolnavilor de diabet. Este un bun digestiv. Are, de asemenea, proprietati antiinfectioase si contribuie la mai buna circulatie a sangelui. Cercetari noi indica faptul ca e posibil ca preparatele de mangold sa aiba efecte antitumorale.

Substante active importante: vitamina C, glucide, celuloza, substante proteice, foarte multe saruri minerale (potasiu, sodiu, fosfor, calciu - in cantitati cu adevarat semnificative). Daca petiolul este bogat in potasiu, frunzele se remarca prin continutul in vitamina C, potasiu, calciu, fosfor.
Denumiri populare: sfecla pentru frunze
Denumire stiintifica: Beta vulgaris, var. cicla

Sursa poza: Wikipedia

Leurda este o planta erbacee cu miros si gust de usturoi. Face parte din familia liliaceelor. Inaltimea maxima pe care o poate atinge este de un metru si jumatate. In pamant, leurda are un bulb ovoidal, format din solzi grosi, asemanatori cateilor de usturoi. Tulpina este insotita de doua frunze. Leurda infloreste in aprilie si mai, uneori si in iunie. Florile se aduna intr-o inflorescenta sub forma de umbrela, ce cuprinde intre cinci si 20 de flori de un alb stralucitor. Fructul este o capsula. Leurda poate inlocui usturoiul si poate fi conservata. Creste in toate zonele Romaniei.
Din punct de vedere medicinal, importante sunt frunzele - din care se prepara o infuzie.

Intrebuintari medicinale

Leurda are virtuti antiscorbutice, depurative, diuretice, tonificatoare. Este recomandata in avitaminoze. Este si un agent eficient de curatire a organismului, a tractului gastro-intestinal si nu numai, in reglarea activitatii rinichilor, precum si in activarea si reactivarea activitatii intestinale.

Denumiri populare: usturoita
Denumire stiintifica: Allium ursinum

Sursa poza: Wikipedia

Jneapanul este un arbust conifer ce poate fi intalnit in zona subalpina, dar mai ales in regiunile alpine. Face parte din familia pianaceelor. Inaltimea maxima este de trei metri, iar tulpinile jneapanului sunt taratoare, varfurile acestora fiind, insa ascendente. In forma de ace, frunzele sunt dese si lungi de trei-sase centimetri, aflandu-se plasate in teci micute, doua cate doua. Jneapanul infloreste in mai-iunie. Fiind conifer, acest arbust are conuri, dispuse solitar sau grupat.
Pentru uz medicinal se pot folosi mugurii si, mai rar, conurile tinere.

Intrebuintari medicinale

Jneapanul are actiune antiinflamatoare, fiind un agent de igienizare a cailor respiratorii si a rinichiului. In practica medicinala s-a constatat ca actioneaza si ca tonifiant, precum si ca diuretic, revigorand intreaga activitate din cavitatea toracica si din abdomen. Uleiul de jneapan este utilizat in industriile farmaceutica si cosmetica, iar din rasina se produce terebentina.

Substante active importante: ulei eteric, rasina
Denumiri populare: jep
Denumire stiintifica: Pinus mugo

Sursa poza: Wikipedia

Isopul este un mic arbust, cu obarsii exotice. Apartine de familia labiatelor. Frunzele de isop sunt alungite si aromate. Florile au culoare albastra, insa, uneori, pot fi rosii sau chiar albe. Isopul este folosit si ca planta ornamentala, mai ales ca raspandeste si un miros placut.

Intrebuintari medicinale

Isopul se manifesta ca un agent sedativ, sudorific, hipotensiv, expectorant, antispasmodic, fiind si un bun regulator al digestiei. Infuzia de isop determina o mai buna circulatie a sangeului, inclusiv la nivelul capilarelor, fiind un bun vasodilatator. Preparatele pe baza de isop sunt recomandate in tratamentele privind traheita, bronsita, astmul, hipertensiunea arteriala, ficatul (contribuie la mentinerea ficatului in stare buna de functionare).
Se foloseste si pentru: amenoree, anorexie, anxietate, ascita (favorizeaza evacuarea apei), calculoza renala si biliara, cearcane, cicatrizant al ranilor, colici, contuzii, echimoze, faringite, guturai, hipertensiune (scade presiunea arteriala a sangelui prin dilatarea arterelor), indigestii, infiltrarea grasa a ficatului mai ales la alcoolici, isterie, laringite, leucoree (in special trichonomas), nevroze, oboseala fizica si intelectuala, rani infectate purulente, raceli, ulcere varicoase, tuse.

Administrare

Se poate lua cate un varf de cutit de praf de planta de trei ori pe zi. Se va tine sub limba timp de 5 minute dupa care se va inghiti cu putina apa. Infuzie - o lingurita de planta maruntita se va pune la 250 ml apa clocotita. Se acopera pentru 10 minute dupa care se va strecura si se pot consuma pana la 4 cani pe zi.
Tinctura - Din 50 g de planta maruntita se va pune in ea 250 ml alcool alimentar preferabil de 70 grade, apoi se va lasa timp de 15 zile agitand des. Se strecoara dupa aceia si se va putea folosi cate o lingurita diluata de 3 ori pe zi, sau doar ocazional la balon sau alte afectiuni mai minore. Se mai foloseste in atomoterapie si se mai face si uleiul volatil care si el se poate folosi la o serie de afectiuni din cele de mai sus.

Substante active: ulei eteric, compusi triterpenici, compusi sterolici, heterozida, colina
Denumire stiintifica: Hyssopus officinalis
Denumire populara: cimbru de cel bun, cimbru de gradina, culecel bun

Sursa poza: Wikipedia 

Echinacea, planta originara din America de Nord, a fost adusa in Europa spre sfarsitul secolului al XVI-lea. Planta era folosita de triburile amerindiene pentru tratarea infectiilor, a muscaturilor de sarpe sau a durerilor abdominale. In Europa a inceput sa fie folosita intens in anii 80, iar acum se gaseste in magazinele de profil sub forma de tinctura, capsule, unguent.

Intrebuintari medicinale

Echinacea purifica sangele si sistemul limfatic, opreste procesele supurative, este antiseptic, analgezic, antibacterian si antiviral.
Se poate folosi pentru urmatoarele afectiuni: acneea juvenila, adenoide, afectiuni renale, biliare, respiratorii, digestive, amigdalite, angine, bronsite cronice, blefarite, cervicita, colecistita, conjunctivitele, diabet, eczeme, furunculoza, gripa, guturai, herpes, infectii ginecologice si urinare, insuficienta renala, urinara, orjelet, otita, plagi purulente, prostatite, rani, rino-sinuzite, septicemie, stomatita, tuse convulsiva, vaginita, zona-zoster.
Este poate cea mai cunoscuta planta, care reface foarte rapid imunitatea fiind indicata in orice afectiune, fara nici o contraindicatie. Este de asemenea utila chiar si in cazurile gripale. Din aceasta planta se fac foarte multe medicamente si chiar vaccinuri.

Mod de preparare

Cel mai eficient mod este tinctura - se va face din 20 grame de radacina maruntita care se va pune in 100 ml de alcool de 70 grade. Se va lasa timp de 15 zile la temperatura camerei agitand des preparatul. Dupa aceasta perioada se va strecura si se poate folosi. Se vor lua 10 - 40 picaturi de trei ori pe zi, inainte de mese in dilutie cu putina apa.
Se pot prepara si decocturi din 2 lingurite de planta maruntita care se va fierbe timp de 10 minute in 250 ml apa. Se strecoara apoi putandu-se consuma 2 astfel de ceaiuri pe zi.

Substante active: derivati ai acidului cafeic, polizaharide, glicoproteine, ulei volatil, saponine, flavone, fermenti, vitamine
Denumire stiintifica: Echinacea purpurea

Sursa poza: Wikipedia

Hameiul este o planta perena, cataratoare, ierboasa, de mari dimensiuni, apartinand familiei moraceelor. Ca dezvoltare in spatiu, hameiul seamana, intrucatva, cu vita de vie. Florile au o frumoasa si ciudata culoare galben-verzuie. Hameiul creste in flora spontana, fiind intalnit in lunci, in paduri tinere, in tufarisuri.
Pentru utilizarea pe scara larga in industria berii, hameiul este cultivat pe mari suprafete si ingrijit dupa metode stiintifice.
Valoroase din punct de vedere economic si medicinal sunt inflorescentele femele, care contin o sustanta aromatica numita lupulina, utilizata in procesul de fabricare a berii. Inflorescentele (conurile), rareori si partile tinere ale plantei, sunt utilizate si in aplicatiile medicinale. Se prepara infuzie de hamei (in mod frecvent), dar si decoct de hamei, tinctura de hamei, extract si cataplasme de hamei.

Intrebuintari medicinale

Infuzia de hamei se foloseste atat in tratamente interne, cat si externe, fiind un produs medicinal antiseptic, bacteriostatic, antituberculos si antispastic. De altfel, preparatele de hamei sunt recunoscute ca niste sedative usoare, placute, eficiente. Hameiul regleaza secretia gastrica si activitatea intestinala. Sporeste pofta de mancare, diminueaza excitabilitatea sistemului nervos, reduce durerile menstruale, fluidizeaza circulatia sangelui. Actioneaza si in crizele de guta si reumatism. Hameiul este recunoscut si ca un remediu pentru reducerea excitabilitatii sexuale (anafrodiziac). Cu infuzii de hamei se fac aplicatii in nevroze, insomnie, anorexie, trichomonoza, dar si in cazuri de acnee si ten gras.
Din combinatia hameiului cu alte plante medicinale rezulta un foarte bun ceai sedativ, ceai cu care se amelioreaza sau chiar se inlatura o serie de tulburari psihice, cum ar fi cele generate de stres, de suprasolicitare.

Substante active: lupulina, humolina, tanin, substante estrogene, ulei esential, substante minerale
Denumire stiintifica: Humulus lupulus
Denumire populara: maiuga, mamluga, tofolean, himel

Sursa poza: Wikipedia 

Feciorica este o planta medicinala erbacee, anuala sau bienala, uneori chiar perena. Apartine familiei cariofilaceelor. Tulpina este taratoare si lipsita de peri (exista si o alta specie, paroasa, Herniaria hirsuta, cu aproximativ aceleasi proprietati medicinale), cu o lungime maxima de circa 30 cm. Frunzele de feciorica au forma eliptica sau chiar lancelota. Florile au o culoare galben-verzuie si apar in partea a doua a verii si chiar in septembrie. Aceasta planta se gaseste in flora spontana din apropierea apelor curgatoare, preferand solul umed si nisipos.
Pentru nevoie medicinale se recolteaza varfurile inflorite, din care se prepara infuzie. Se utilizeaza si planta proaspata din care, prin presare, se obtine un suc.

Intrebuintari medicinale

Preparatele realizate pe baza acestei plante se folosesc pentru tratarea afectiunilor urologice, contribuind, printre altele, la eliminarea clorului si a ureei din organism. Afectiunile care se trateaza cu feciorica sunt legate de rinichi si de aparatul urinar - nefrite, cistite, colici urinare, infectii urinare.

Substante active: saponine, cumarina, ulei esential, precum si o substanta specifica numita herniarina
Denumire stiintifica: Herniaria glabra
Denumire populara: sapunas

Sursa poza: About - Gardening

Degetarul galben este o erbacee a carei inaltime ajunge la un metru. Face parte din familia scrofulariaceelor si este o planta toxica, otravitoare. Planta perena, degetarul galben are un rizom nu prea dezvoltat, tulpina aeriana fiindu-i, in schimb, puternica. Infloreste vara, in lunile iulie si august. Florile au o culoare galben-pal sau rosu-pal. Degetarul galben creste in paduri, in luminisuri, la marginea padurilor, in general in zonele cu vegetatie aglomerata si sol hranitor.

Intrebuintari medicinale

Atentie, aceasta planta este una toxica, folositi doar sub stricta indrumare a unui medic!
Degetarul galben este o planta cu actiune cardiotonica. Digitalna, digitonina, digitofilina au efecte asupra functionarii inimii si modifica circulatia sangelui. Din aceste motive, sunt utilizate pentru producerea de medicamente necesare in bolile cardiace.

Dat fiind caracterul otravitor al acestei plante, administrarea ei in terapii se va face numai sub supravegherea medicului, a specialistului care cunoaste dozajul necesar. Atunci cand nu exista recomandarea medicului, se vor folosi plante medicinale alternative, care nu au contraindicatii sau nu este nevoie, in utilizarea lor, de atatea masuri de precautie.

Substante active importante: atentie, contine glicozid toxic!
Denumire stiintifica: Digitalis grandiflora

Sursa poza: Robsplants

Calinul este un arbust ce creste in flora spontana, dar poate fi si cultivat, ca planta ornamentala. Face parte din familia caprifoliaceelor. Calinul are o inaltime medie de doi-trei metri, rareori ajungand pana la cinci metri. Frunzele au mai multi lobi, maximum cinci. Florile sunt grupate, avand culoarea alba. Infloreste la sfarsitul primaverii / inceputul verii. Fructele, dispuse in ciorchini, au culoarea rosie si sunt pline de suc, nefiind comestibile. Calinul creste prin paduri, liziere, tufarisuri. In parcuri, este prezent sub forma unor tufisuri ornamentale, cunoscute sub numele de bulgare de zapada (boule de neige).
Pentru uz medicinal se recolteaza coaja. Se prepara sub forma de tinctura, decoct, extract fluid.

Intrebuintari medicinale

Preparatele obtinute din coaja calinului sunt diuretice, astringente si mai ales sedative. Specialistii recomanda aceste preparate pentru tratarea menstruatiilor dureroase (preparat antidismenoreic), cat si a disfunctiilor pe fond nervos, disfunctii ce apar in timpul sarcinii si alaptarii. Avand proprietati sedative, extractele de calin calmeaza crampele musculare si contribuie la destinderea intregului organism in conditii de emotie puternica sau stres.

Substante active importante: viburnina, salicilina, tanin, acizi, rasini
Denumire stiintifica: Viburnum opulus
Denumire populara: bulgare de zapada

Sursa poza: Wikipedia

Este vorba, de fapt, despre doua genuri de ciuperci - Fomes si Phellinus - care cresc in padure, pe tulpinile copacilor batrani, mai ales pe stejari si fagi. Aceste ciuperci sunt folosite ca materie prima pentru prepararea a ceea ce noi numic iasca. Buretele de stejar creste sub forma unei copeite de cap sau a unei etajere. Traind pe copaci, buretele de stejar produce, in timp, putregaiul alb al lemnului.

Intrebuintari medicinale

Buretele de stejar a fost folosit, multa vreme, pentru oprirea sangerarilor si tratarea ranilor. In natura, in lipsa de altceva, se utilizeaza ca pansament, fiind un hemostatic destul de puternic. Este posibil sa aiba si proprietati antimicrobiene.

Denumire stiintifica: Boletus igniarius
Denumire populara: iasca

Sursa poza: Rachilton