Ceai medicinal pentru criteriul: ‘Astringent’

Calinul (Bulgare de zapada)

Despre Calin

Calinul este un arbust ce creste in flora spontana, dar poate fi si cultivat, ca planta ornamentala. Face parte din familia caprifoliaceelor. Calinul are o inaltime medie de doi-trei metri, rareori ajungand pana la cinci metri. Frunzele au mai multi lobi, maximum cinci. Florile sunt grupate, avand culoarea alba. Infloreste la sfarsitul primaverii / inceputul verii. Fructele, dispuse in ciorchini, au culoarea rosie si sunt pline de suc, nefiind comestibile. Calinul creste prin paduri, liziere, tufarisuri. In parcuri, este prezent sub forma unor tufisuri ornamentale, cunoscute sub numele de bulgare de zapada (boule de neige).
Pentru uz medicinal se recolteaza coaja. Se prepara sub forma de tinctura, decoct, extract fluid.

Intrebuintari medicinale

Preparatele obtinute din coaja calinului sunt diuretice, astringente si mai ales sedative. Specialistii recomanda aceste preparate pentru tratarea menstruatiilor dureroase (preparat antidismenoreic), cat si a disfunctiilor pe fond nervos, disfunctii ce apar in timpul sarcinii si alaptarii. Avand proprietati sedative, extractele de calin calmeaza crampele musculare si contribuie la destinderea intregului organism in conditii de emotie puternica sau stres.

(more…)

Albastrelele (Maturica, Vinetea, Floarea Paiului)

Despre Albastrele

Albastrelele sunt plante erbacee din familia compozitelor, inalte de pana la un metru - inaltimea lor fiind, in mod obisnuit, de 50-60 cm. La maturitate se dezvolta capitule cu flori in nuante de albastru-violet, purpurii, roze si chiar albe - mai exact spus niste maciulii care sunt asemenea unei explozii de petale, ce se pot inchide seara si deschide dimineata. Albastrelele smaltuiesc fanetele, lanurile de grau si secara, taluzurile drumurilor. Infloresc din iunie si pana in septembrie. In mod obisnuit, de la albastrele se recolteaza infolorescenta (sau chiar numai petalele), dar poate fi utilizata si planta intreaga.

Intrebuintari medicinale

Albastrelele se folosesc, in principal, in tratamente privind iritatiile oculare, adica in conjunctivite si inflamatii ale pleoapelor. Preparatele albastrelelor se folosesc si ca diuretic.
Actioneaza, cu bune rezultate, si impotriva diareii, a reumatismului, a afectiunilor renale sau ale vezicii urinare. O aplicatie cu albastrele poate readuce si pofta de mancare.
Potrivit specialistilor, produsul terapeutic pe baza de albastrele actioneaza pe trei directii: calmant, diuretic, astringent. Celelalte efecte in plan terapeutic se obtin, sau se potenteaza, in combinatie cu alte plante medicinale.

(more…)